[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.Cele două metode principale ale învăţămîntului din toate universităţile medievale erau lecÅ£ia ÅŸi controversa.LecÅ£ia, în sensul etimologic al cuvântu­lui, păstrat de altfel în engleză ÅŸi germană, consta în lectura ÅŸi explicarea unui anumit text, o lucrare aristotelică pentru profesorii de arte, Biblia sau Sen­tinÅ£ele lui Petrus Lombardus pentru predarea teologiei.Din lecÅ£ia astfel în­Å£eleasă provin nenumăratele comentarii de tot felul pe care ni le-a lăsat Evul Mediu ÅŸi în care o gîndire adesea originală se ascunde în spatele unei simple explicări de text.Cît despre controversă, aceasta era un soi de competiÅ£ie dialectică, desfăşurată sub conducerea ÅŸi cu răspunderea unuia sau mai multor profesori.Se punea o întrebare ÅŸi fiecare susÅ£inea soluÅ£ii pro sau contra, cu ajutorul argumentelor care i se păreau cele mai convingătoare; după una sau mai multe zile de asemenea exerciÅ£ii, un profesor aduna ÅŸi ordona argumen­tele pro sau contra ÅŸi stabilea soluÅ£ia.Unele controverse aveau loc în mod obiÅŸnuit la sfîrÅŸitul fiecărei săptămîni sau la două săptămîni, iar profesorii care-ÅŸi completau cursul cu ele aveau grijă să aleagă cu acest prilej subiecte astfel rînduite încît să constituie un tot unitar; de aici provin acele Quaes-tiones disputatae, care sînt atît de frecvente în Evul Mediu.Alte controverse nu aveau loc, dimpotrivă, decît o dată sau de două ori pe an, spre PaÅŸti sau Crăciun, ÅŸi vizau subiecte oarecare; dările de seamă ale acestor controverse alcătuiesc scrierile numite Quaestiones quodlibetales, cum sînt cele ale Sfîn­tului Toma sau ale lui William Ockham.Observăm astfel cît de profundă a fost influenÅ£a pe care au exercitat-o ÅŸcolile, prin chiar modul lor de organizare, asupra dezvoltării filozofiei medi­evale.Nu există nici o singură lucrare importantă a Sfîntului Toma d'Aquino, de pildă, poate cu excepÅ£ia acelei Summa contra Gentiles, care să nu se fi născut din activitatea didactică sau care să nu fi fost concepută în vederea ei.Lucrările capitale ale Sfîntului Bonaventura, Duns Scottus ÅŸi William Ock­ham sînt comentarii la Cartea SentinÅ£elor de Petrus Lombardus, iar ceea ce este valabil ÅŸi pentru magistrii gîndirii ortodoxe este tot atît de valabil ÅŸi pen­tru averroiÅŸti ca Siger din Brabant ÅŸi Ioannes din Jandun.Deci nu este neînte­meiat să suprapunem, aÅŸa cum am făcut chiar de la început, filozofia medie­vală ÅŸi cea scolastică, înÅ£elegînd termenul scolastic în sensul precis de ÅŸcolar.Monumentul în care gîndirea medievală ajunge la deplină conÅŸtiinţă de sine ÅŸi în care-ÅŸi găseÅŸte expresia desăvîrÅŸită, Summa teologică a Sfîntului Toma d'Aquino, este culegerea completă ÅŸi sistematic ordonată a tuturor adevăru­rilor de teologie naturală ÅŸi supranaturală, clasate în ordine logică, însoÅ£ite de demonstraÅ£iile cele mai concise, încadrate de greÅŸelile cele mai periculoase care le contrazic ÅŸi de respingerea fiecăreia din aceste greÅŸeli, totul în folosul debutanÅ£ilor în teologie.Summa teologică a Sfîntului Toma ÅŸi Comentariul la SentinÅ£e al Sfîntului Bonaventura, care îşi are, ÅŸi el, propria Å£inută ÅŸi propria frumuseÅ£e, sînt minunate exemple pentru felul în care virtuÅ£ile unei înalte acti­vităţi didactice se întorc creator chiar asupra gîndirii profesorului.EXILUL LITERELOR369BibliografieH.Denifle, Die Universităten des Mittelalters bis 1400, Berlin, 1885.— H.Rashdall, The Universities of Europe in the Middle Ages, 3 voi., Oxford, 1895.— A.Luchaire, L'universite de Paris sous Philippe-Auguste, Paris, 1899.— H.Denifle ÅŸi E.Cha-TELAIN, Chartularium universitatis Parisiensis, 4 voi., Paris, 1889-1897.— De ace­iaÅŸi autori: Auctuarium Chartularii Universitate Parisiensis, 2 voi., Paris, 1894 ÅŸi 1897.— P.Glorieux, Repertoire des maîtres en theologie de Paris au Xllf siecle, 2 voi., J.Vrin, Paris, 1933, 1934 (în voi.I, pp.11-26, o Introducere generală despre organizarea Universităţii din Paris).— Adăugiri ÅŸi corectări la lucrarea precedentă în V.Doucet, Maîtres franciscains de Paris, în Archivum franciscanum historicum, voi.XXVI.— M.Bouyges, Connaissons-nous le Mauricius Hyspanus, interdit par Ro-bert de Courgon en 1215? în Revue d'histoire ecclesiastique, voi.XXIX (1933), pp.637-658.— Stephen d'Irsay, Histoire des Universites franÅ£aises et etrangeres, des origines ă nos jours, A.Picard, Paris, voi.I, 1933.— M.Grabmann, / divieti ecclesiastici di Aristotele sotto Innocenzo III e Gregorio IX, Pontificia Universitâ Gregoriană, Roma, 1941.HI.— EXILUL LITERELORTradiÅ£ia romană a elocinÅ£ei {eloquentia) s-a transmis, modest dar neîntre­rupt, de la sosirea în FranÅ£a a lui Alcuin ÅŸi pînă la sfîrÅŸitul veacului al Xll-lea.Metalogicon de Ioan din Salisbury începe cu revendicarea drepturilor elo­cinÅ£ei, care, dacă i s-ar fi făcut dreptate, ar fi asigurat izbînda idealului cice-ronian în ÅŸcolile din veacul al XHI-lea.împotriva cornificienilor, care nu văd în eloquentia31 decît un talent natural, Ioan din Salisbury susÅ£ine că acest talent trebuie cultivat prin studiu ÅŸi mai ales hrănit cu înÅ£elepciune.Fără sa­pienta32, nu există eloquentia33, căci prima se naÅŸte din unirea raÅ£iunii ÅŸi a cuvîntului: dulcis etfructuosa coniugatio rationis et \erbi34.Aceasta fusese teoria din De oratore, aceasta e ÅŸi învăţătura din De nuptiis Mercurii et Phi-lologiae de Martianus Capella.Mercur simbolizează aici elocinÅ£a, iar Filolo­gia, dragostea de raÅ£iune; cele ÅŸapte Arte sînt domniÅŸoarele de onoare care asistă la nunta lor; divorţînd, elocinÅ£a ÅŸi înÅ£elepciunea, Mercur ÅŸi Filologia, se osîndesc amîndoi să rămînă sterpi, Mercur nemaiavînd nimic de spus, iar Filologia nemaiÅŸtiind să vorbească.De unde concluzia lui Ioan însuÅŸi: Sicut emm eloquentia, non modo temeraria est, sed etiam caeca, quam ratio non mustrat, sic et sapientia, quae usu verbi non proficit, non modo debilis est, sed quodam modo manca35 [ Pobierz caÅ‚ość w formacie PDF ]